Juristul CSA Steaua, locotenent-colonel de justiție Florin Talpan, a afirmat, vineri, că nu se va putea ajunge la o înțelegere cu FC Steaua București, privind acordarea licenței pentru folosirea mărcii de către gruparea de fotbal, atât timp cât aceasta acționează în judecată CSA în diferite spețe.
Societatea Fotbal Club Steaua București (FCSB), finanțată de Gigi Becali, a solicitat Tribunalului București anularea mărcii notorii sub care s-a câștigat Cupa Campionilor Europeni, în 1986, dar și Supercupa Europei, în 1987, aflată în proprietatea Clubului Sportiv al Armatei.
Contactat de MEDIAFAX, Florin Talpan a afirmat că o negociere privind acordarea licenței poate avea loc doar după retragerea acțiunilor în justiție formulate de către FCSB. „Ce-ar fi dacă v-aș da eu acum în judecată pentru nu știu ce motiv? Mai putem ajunge noi la o înțelegere, dacă eu am acțiune în instanță împotriva dumneavoastră? Eu zic că nu. Este foarte urât din partea lor. Având în vedere faptul că ei ne atacă în procese, nu poate fi vorba de o înțelegere. Își retrag toate acțiunile care sunt și poate ajungem la o negociere de zece la sută sau cât se va stabili în urma acelei evaluări. Nu poți ca tu să ceri anularea mărcii notorii, cea cu care s-a câștigat CCE în 1986, pe care a purtat-o Gheorghe Hagi în 1987 la Supercupa Europei, sub care s-au câștigat atâtea medalii olimpice de către sportivii de la celelalte secții. Oamenii aceștia au făcut acest brand notoriu în întreaga lume. Ne tot șicanăm din punct de vedere juridic pentru ca acest brand să scadă în valoare„, a subliniat Talpan.
Juristul Clubului Sportiv al Armatei Steaua s-a declarat surprins de acțiunea întreprinsă de către gruparea finanțată de către Gigi Becali, considerând-o „o chestie urâtă”. „Cei de la FC Steaua au considerat că este bine să ne dea în judecată să ceară anularea înregistrării mărcii notorii, cea cu care s-a câștigat Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei. E o chestie care nu poate fi înțeleasă. E o chestie urâtă, pe care cei de la FCSB, cum se numesc ei, au considerat că așa este bine să facă. Nu se poate să ceri anularea înregistrării unei mărci cu care s-a câștigat Cupa Campionilor. E de cascadorii râsului. Suporterii, când văd asta, ce credeți că spun? Eu rămân surprins de tot ceea ce se întâmplă”, a spus Talpan.
Florin Talpan consideră că FCSB nu va avea nicio șansă să câștige procesul. „În opinia mea, nu au șanse de câștig și o să depun toate eforturile posibile în acest sens. Eu nu am nimic nici cu cei de la FCSB, cum se cheamă acum. Eu vreau doar să-mi fac datoria la Steaua. Sunt de 12 ani aici, cunosc foarte bine activitatea clubului, de 10 ani mă ocup de înregistrarea tuturor mărcilor Clubului Sportiv al Armatei Steaua din cei 68 de ani de existență și sper să aduc satisfacție suporterilor și sportivilor care au scris istorie pentru acest club. Eu nu doresc altceva decât ca acest brand să aducă venituri suplimentare Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, pentru modernizarea bazelor sportive existente și pentru a asigura condiții cât mai bune sportivilor”, a conchis Talpan.
Societatea Fotbal Club Steaua București (FCSB) a deschis această acțiune la Tribunalul București, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat, la 3 decembrie 2014, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua București înregistrată de clubul lui Gigi Becali, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei.
FCSB are în această speță calitatea de reclamant, pârâți fiind Clubul Sportiv al Armatei Steaua București (UM 02301) și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM).
Totodată, Fotbal Club Steaua București a anunțat, la 16 martie, că a formulat o contestație în anulare la decizia ICCJ privind marca Steaua București, susținând că Instanța Supremă a pronunțat sentința în acest caz „cu încălcarea normelor imperative referitoare la competență”.
FC Steaua a fost acționat în instanță în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” București, care a cerut anularea mărcii înregistrate de gruparea din Liga I. Tribunalul București a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menținută de Curtea de Apel București, în 20 decembrie 2013, însă ICCJ a dat dreptate clubului sportiv.
De la decizia ICCJ, cele două părți au avut mai multe întâlniri pentru a discuta despre condițiile de utilizare a mărcii Steaua, fără a ajunge la un acord concret.
Conducerea MApN a solicitat FC Steaua zece la sută din totalul veniturilor pentru a-i permite să folosească marca, însă reprezentanții grupării patronate de Gigi Becali au refuzat.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER